Dulapuri şi panouri de control

Dulapuri şi panouri de control

Un panou de comandă este alcătuit din componente care, conectate corespunzător, permit controlul diferitelor funcţii. Datorită acumulării unor cantităţi mari de fire, conectori, controlere şi alte dispozitive în interiorul panoului, este necesar să se marcheze conexiunile, direcţia acestora şi să se eticheteze un număr mare de elemente de control pentru identificarea eficientă a instalaţiei. Soluţiile Partex permit marcarea cablurilor de control și cablurilor de alimentare, a conectorilor, controlerelor şi dispozitivelor din interiorul carcasei, plăcuţelor şi etichetelor plasate sub butoane, precum şi a plăcuţelor de identificare a producătorului.
Marcarea conductoarelor

În fiecare panou de control sunt folosite conductoare, iar cu cât sistemul de control este mai complex, cu atât densitatea lor este mai mare. În astfel de panouri pot exista sute de conexiuni, deşi în cele mai mari se pot găsi mii de conductoare. Este o bună practică să marcaţi fiecare conductor. Cum să faceţi asta? Procesul de marcare a conductoarelor trebuie să decurgă fără probleme, motiv pentru care este necesar să alegeţi sistemul de marcare potrivit. La Partex veţi găsi întotdeauna cel mai convenabil tip de marcatoare. Puteţi folosi marcatoare cu o etichetă detaşabilă pe care o puteţi instala în prealabil şi puteţi completa descrierile în momentul cel mai convenabil pentru dvs. Sau puteţi folosi un tub termocontractil fără halogeni sau rezistent la radiaţiile UV. Există mult mai multe soluţii disponibile, ne bucurăm să le identificăm împreună pe cele mai bune pentru aplicaţia dumneavoastră.


Marcatoare pentru cabluri

Diametrul mai mare al cablurilor care intră în dulapurile de comandă permite utilizarea marcatoarelor cu un spaţiu mare de etichetare. O astfel de etichetă poate conţine mai multe rânduri de text, care vor fi lizibile de la distanţă. Marcatoarele sunt cel mai uşor de montat pe cabluri, inclusiv pe cele conectate, cu ajutorul colierelor din plastic sau din oţel inoxidabil. Această metodă permite utilizarea unei singure dimensiuni de marcatoare pentru cabluri cu diametre diferite, iar singurul element care trebuie ajustat la diametrul lor este colierul. Materialul colierelor trebuie să fie compatibil cu materialul marcatoarelor. Vă recomandăm mai multe soluţii care garantează un timp scurt de montaj. Puteţi folosi marcatoarele populare şi convenabile montate pe suport sau marcatoare flexibile montate direct pe cabluri. Acestea din urmă sunt disponibile în mai multe dimensiuni, astfel încât să puteţi imprima mai multe rânduri de text pe ele, să inseraţi grafice, coduri de bare sau QR.


Etichetarea componentelor

Componentele utilizate în dulapurile de comandă sunt la fel de diverse ca şi funcţiile pe care le îndeplinesc. Din acest motiv, este dificil să standardizăm marcajele pentru aparatură, deoarece adesea spaţiile pentru etichete sunt diferite. Cu etichetele autoadezive Partex veţi avea multă libertate. Sistemul nostru este flexibil, în funcţie de spaţiul de care dispuneţi, puteţi defini lungimea etichetei dvs., iar dispozitivul o va tăia automat. Înălţimea etichetei este la fel de importantă ca şi lungimea, mai ales în cazul dispozitivelor mici, motiv pentru care înălţimea etichetelor noastre începe de la câţiva milimetri. În funcţie de nevoile dvs., puteţi utiliza şi un profil PVC rigid autoadeziv sau un sistem modular de marcatoare ataşate la profilul de bază.


Etichetarea blocurilor de terminale (reglete)

Cea mai obişnuită conexiune a două sau mai multe conductoare în interiorul panoului se realizează prin intermediul blocurilor de terminale. Etichetarea lor corectă stabileşte ordinea conexiunilor, reducând riscul de greşeli în timpul lucrărilor de mentenanţă. Blocurile de terminale, denumite în mod obişnuit reglete, pot fi etichetate chiar de dvs. folosind marcatoare neinscripţionate şi imprimante sau plottere Partex. Le putem realiza noi pentru dvs. utilizând marcatorul potrivit pentru modelul de terminale utilizat de dvs.


Plăcuţe de identificare şi butoane

Etichetele descriptive descriu operatorului cele mai importante funcţii de control manual. Lipsa de claritate în descrierea butoanelor poate avea aşadar consecinţe grave. Inscripţiile trebuie să fie nu numai lizibile şi estetice, este important să fie şi durabile. Cheia alegerii materialului din care vor fi realizate descrierile pentru butoanele şi plăcuţele de identificare este stabilirea condiţiilor în care vor funcţiona. Se pot folosi plăcuţe gravate din laminat cu rezistenta mecanica mare sau din aluminiu anodizat rezistent la UV. O etichetă perfectă este cea din spumă-poliester, care poate fi utilizată printre altele în mediu uleios şi pe care o puteţi realiza rapid şi convenabil folosind dispozitivele noastre.


Terminale de capăt, papuci şi scule pentru sertizat

Distribuţia eficientă a conductoarelor şi cablurilor în dulapul de comandă necesită utilizarea unor instrumente şi accesorii adecvate. Alegerea corectă a terminalelor capăt de cablu este esenţială pentru funcţionarea ulterioară a instalaţiei. În oferta noastră veţi găsi, printre altele, terminale de capăt, papuci tip inel, lamelă sau furcă, cu sau fără izolaţie. Gama de soluţii disponibile este largă, astfel încât să puteţi alege soluţia cea mai bună pentru aplicaţia dvs. Oferta Partex include si instrumente pentru prelucrarea firelor si cablurilor, de la prese de sertizat, scule pentru sertizarea si tăierea colierelor din plastic si oţel, scule pentru dezizolare, pistoale termice pentru terminale si tuburi termocontractile.


Plăcuţe de identificare

Pe lângă marcajele butoanelor, dulapurile de comandă au adesea şi plăcuţe cu informaţii. Datorită expunerii lor, acestea trebuie să fie durabile şi lizibile. Le putem realiza, de exemplu, prin gravare într-un laminat cu rezistenţă mecanică ridicată. O soluţie alternativă sunt plăcuţele colorate cu inscriptionare permanentă în tehnologia UV-LED. In functie de necesităţi, etichetele pot fi fixate cu bandă autoadezivă sau nituite folosind orificiile pregatite in prealabil. Oferta Partex include şi dispozitive care vă vor permite să realizaţi dvs. astfel de plăcuţe.

Folosim cookie-uri pentru a oferi servicii la cel mai înalt nivel. Rămânând pe site, sunteți de acord cu înregistrarea sau utilizarea acestora. Află mai multe